Ștefan cel Mare

Biserica de lemn

Biserica de lemn

Satul Rotăria Vezi pe hartă

Biserica de lemn din satul Rotăria are hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavrii, iar conform hrisovului găsit pe piciorul sfintei mese, a fost inițial biserica schitului Rotăria aflat în apropierea satului, schit desființat în jurul anilor 1945- 1950. Dat fiind faptul că Rotăria aparținea episcopiei Romanului, oamenii din sat au mers la episcopul Teofil pentru a obține mutarea piesă cu piesă a bisericii schitului întrucât în vechiul amplasament, după plecarea călugărilor, biserica a fost prădată de către hoți, iar în sat nu exista o biserică.

A fost așadar mutată și sfințită în anul 1952. Actualmente parohia este păstorită de către preot paroh Nimerincu Marian Viorel, care o suplinește din anul 2007, și a refăcut biserica în proporție de 80%, desfășurând lucrări de consolidare, pictură, schimbarea acoperișului și înzestrate cu obiecte necesare unei bune slujiri. Biserica a fost resfințită în anul 2011 pe data de 2 iulie de către I. P. S. Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

To top