Colinele Iasilor

Biserica „Sfânta Treime”

Biserica „Sfânta Treime”

Sat Frenciugi Vezi pe hartă

Parohia „Sfânta  Treime” se  află  în  Satul  Frenciugi, Comuna Drăgușeni – Protopopiatul  III  Iași.

Satul  Frenciugi  a  fost  înființat  din  vremea  lui  Ștefan  cel  mare  după   bătălia   cu  turcii  de  la  Podul  Înalt,  din  anul  1475. Locuitorii  satului  au   fost colonizați  de  căpitanul  lui  Ștefan  cel  Mare „Frenciug” care a  primit  drept  răsplată  de  la  domnitor  moșia  dintre  Stavnic  și  Alexești.

Biserica  cea  veche  a  satului  este  construită  din  împletitură  de  nuiele  de ulm,  pe  temelie  de  piatră,  bătută  pe  ambele  părți  cu  vălătuci  și  acoperită  cu  tablă galvanizată.      Privită  la  exterior  are  un  aspect  simplu, iar  în anul  1890  pereții  exteriori  au fost căptușiți  cu  scândură  de  brad, vopsită în  ulei albastru.   A  fost   reparată  în  anul 1960 de  preotul  Constantin  Popescu. Biserica  nu  este  pictată .    Catapeteasma  este pictată  în  stil  moldovenesc, dar nu este sculptată, nu  se cunoaște  pictorul.

Pisania  de  la  intrarea  în  biserică  cuprinde  următoarele:  „Prea  Sfânta  Troiță  este  hramul  acestei  biserici, a  cărei  temelie  s-au  făcut  cu  cheltuiala  cinstitului  Alexandru  Rîșcanu, biv vel  paharnic spre  iertarea  păcatelor  lui  și  a  soției  sale  Casandra  și  a  coconilor, Gheorghe  și  Maria,  spre  pomenire  în  vecii  vecilor. Amin. 1781”   Într-un  chestionar   din  anul  1948  completat  de  preotul  de  atunci,  Constantin  Popescu,  aflăm  că  biserica  a  fost  sfințită  în  același  an  și  că  boierii  erau  de  origine  greci.  De  asemenea,  sunt  menționați  ca  urmași  îngrijitori ai acestei biserici Iordache și Smaranda Holban. Tot  în acest act se arată că biserica are 11 ha de pământ arabil în folosință. Biserica veche este transformată în muzeu, aici găsindu-se evanghelii, cărți, veșminte, costume populare de peste 80 de ani.

 

To top