Conac Rosetti-Balș și anexa conacului
Sat Pribești Vezi pe hartă
Sat Pribești Vezi pe hartă
Conacul Rosetti-Balș, din satul Pribești, comuna Codăești, județul Vaslui, a avut de-a lungul vremii diverși proprietari, din familile Rosetti (1691-1841) și Balș (1841-1962).
Dupa moartea lui Iordache Ruset, acesta a lăsat cuvânt pentru a se împărți între fii lui toate proprietățile din Ciortești, Pribești, Solești, Bălănești, Roznovănești.
Despre familia Balș putem aminti faptul că doi dintre membrii familiei au fost stăpâni ai conacului: Lupu Balș și Eliza Balș. Povestea conacului în posesia acestei familii este destul de agitată. La scurt timp după cumpărarea proprietății, vornicul Lupu Balș moare (1844), moștenitoare fiind fiica sa, Eliza Balș. Eliza Balș a fost o personalitate care a marcat istoria Moldovei prin căsătoriile cu Alexandru Moruzzi și Dumitru Beldiman. Ea a avut 4 copiii, însă doar unul a supraviețuit. Eliza, având o relație proastă cu fiica ei, Smaranda, ia decizia ca în anul 1897 să vândă din proprietăți, printre care și moșia de la Pribești.
Clădirea este o locuința boierească moldovenească specifică secolului al XVII-lea, cu un parter înălțat, ridicat de obicei deasupra unor pivnițe spațioase boltite, cum este cazul și la Pribești. Arhitectura conacului a suferit schimbări majore în sec. XIX-XX : în prima jumătate a secolului XIX-prima jumătate a sec XX conacul a fost extins spre sud, la nivelul pivnitei și apoi cu mai multe încăperi la parter și una la etaj; în a doua jumătate a secolului XX au început lucrările de restaurare ale conacului, lucrări desfășurate în două etape între anii 1953-1956. În 1954 clădirea avea la parter patru camere de locuit, o bucătărie, o baie și alte coridoare și anexe, iar la subsol existau trei încăperi și o casă a scării. În a doua etapă de renovări când trebuiau puse scările, pardoseala, refăcute ușile, ferestrele etc au rămas fără fonduri.
În anul 1991, conacul intră în proprietatea statului, dreptul de administrare revenind Oficiului Național al Monumentelor Istorice de sub Ministerul Culturii și Cultelor (astăzi Institutul Național al Patrimoniului). [1]
[1] Florentina Matache, Conacul Rosetti-Balș din Pribești, județul Vaslui – Revista Monumentelor Istorice 2015-2016