Mănăstirea Hlincea

După datele actualei pisanii, biserica mănăstirii Hlincea ar fi fost construită „din temeliile pământului”  de către domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) şi pictată de fiul său Ştefăniţă (1659-1661).

Anul 1661 reprezintă momentul când pictorul Ioan Matei(care pictase și Golia) punea punct lucrărilor, fapt care îl determina pe Ştefăniţă Lupu să se considere adevăratul ctitor. Tabloul votiv pictat pe peretele sudic al naosului îi reprezintă pe Vasile Lupu, pe Ştefăniţă şi pe doamna Ecaterina, toţi îmbrăcaţi în costume de ceremonial.

Mănăstirea a fost închisă în 1960, reîntorcându-se la rosturile ei abia în 1990.În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a scos Schitul Hlincea de sub administrarea Mănăstirii Cetățuia și l-a ridicat la rangul de mănăstire cu o autonomie administrativă proprie. În anii următori, s-au realizat, prin râvna călugărilor, ample lucrări de restaurare și construire de noi chilii. Între anii 1995-1998, cu binecuvântarea mitropolitului Daniel și cu îngrijirea protosinghelului Metodie Oprică, starețul mănăstirii, s-a construit o clădire modernă cu etaj care are rolul de a adăposti chiliile monahilor, bucătăria și trapeza.

Mult timp, drumul de acces la mănăstire era un drum de pământ, nemodernizat, dar în vara anului 2003, el a fost asfaltat pe o porțiune de circa 3 kilometri.

Hramul Mănăstirii Hlincea este sărbătoarea Sf. Gheorghe, prăznuită în fiecare an la data de 23 aprilie. Biserica Sf. Gheorghe- se impune prin proportiile sale armonioase. Ea se înalță în mijlocul unei incinte spațioase, în formă de patrulater (cu laturi de câte 60 m), înconjurată de ziduri înalte, sprijinite în partea de vest de contraforturi puternice. În incinta mănăstirii se pătrundea inițial printr-o intrare boltită, aflată pe latura de vest, peste care se ridică o construcție de cărămidă, și pe sub turnul clopotniță, amplasat pe latura nordică.  Astăzi intrarea se face numai prin partea de vest, turnul clopotniță făcând legătura cu un cimitir.

Biserica Mănăstirii Hlincea este construită în plan triconc, cu turlă pe naos, cu pereții sprijiniți de patru contraforturi în trepte, dispuși, doi câte doi, la o oarecare distanță de absidele laterale.