Schitul Sfânta Teodora
Comuna Moțca Vezi pe hartă
Comuna Moțca Vezi pe hartă
Tradiţia spune că în apropiere, la Valea Seacă, a existat pe vremuri un schit pentru călugări. Actualul schitul “Sfânta Teodora” din satul Moțca s-a înfiinţat în 1991 la iniţiativa maicii Cosma cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. A fost înfiinţat ca schit pentru maici în memoria Sfintei Teodora de la Sihla, dar din 1993 viaţa monahală este întreţinută aici de călugări. Ascultare pentru conducerea schitului a primit
Ieromonahul Victor Ghindănuianu, care a format în scurt timp o obşte cu ajutorul căreia a început lucrările de construcţie pentru chilii şi o mare biserică tip catedrală.
Cu o arhitectură traditional moldovenească, cu un pararaclis din lemn ridicat în 1992 pentru slujbe curente; biserica rămâne în construcție, clădită din lemn de Arhiepiscopie și credincioșii din sate de vatra unui fost schit de călugări, subordonat mănăstirii Neamț, dispărut în sec. Vill.
În ziua de 8 august 1992 s-a sfințit locul pentru biserica și se află acum în faza de pictură. Slujbele se savarsesc după tipicul Mănăstirii Sihastria, inclusiv Sf. Liturghie zilnic.
Deasupra pronaosului se înalţă două turle oarbe, octogonale, aşezate dreapta/stânga, luminate fiecare de câte opt ferestre. Turlele au sub cornişe ocniţe care vor fi pictate. Pridvorul închis cu intrare prin vest, este spaţios şi primeşte lumină de la câte o fereastră pe dreapta şi stânga. Toate ferestrele au ramele metalice, sunt dreptunghiulare, terminate în arc, înalte de 1,2 m şi late de 45 cm, apărate de bare metalice care formează o cruce. La exterior au ancadramente de piatră sculptate. Uşile de intrare în pridvor sunt duble, cu două canaturi, din stejar. Cea interioară, sculptată pe ambele feţe, are geamuri în partea superioară, cea exterioară este sculptată numai în interior, faţa exterioară fiind placată metalic. Pardoseala bisericii (inclusiv în pridvor) este din marmură, acoperişul este cu tablă galvanizată.