Valea Prutului

Pictura murală de la Cârniceni

Pictura murală de la Cârniceni

Comuna Țigănești

Pictura murală de la Cârniceni – “În lucrare am reprezentat o simbioză între o țărancă română și o statuetă a fertilității din cultura Cucuteni. Aceasta ține în mână “balerina de la Cârniceni”, o amforă unicat, găsită la unul din siturile arheologice din sat. Din amforă curge o apă, râul Jijia, în forma motivelor Cucuteni, ca trimitere la ”delta” sa care domină întreaga vale de la poalele dealurilor pe care e amplasată comuna” – Harcea Pacea 2020.

Lucrările realizate în 2021 sunt lucrări comunitare în care artistul a colaborat cu participanții de la atelierele de artă stradală din comunitate atât la elaborarea schițelor cât și la realizarea picturilor. Toate picturile murale au fost realizate în cadrul unor proiecte finanțate de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN (2020), respectiv Kaufland (2021).

 

To top