Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Comuna Gropnița Vezi pe hartă
Comuna Gropnița Vezi pe hartă
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Gropnița este un monument istoric de interes local (IS-II-m-B-04164), inclus în Lista Monumentelor Istorice din județul Iași. Aceasta a fost ridicată între 1830 – 1831, de către serdarul Costache Cațichi și sfințită în același an. În 1847 au loc lucrări de reparație, iar în 1875 este resfințită de către Î.P.S. Sofronie Miclescu.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în interior a funcționat un mic spital de campanie, însă bombardamentele au afectat biserica și structura sa de rezistență. În anul 1950, au fost aduse diverse obiecte de cult și cărți religioase, iar în 1957 au început reparațiile exterioare și interioare, fiind pictate din nou icoanele de pe catapeteasma veche, de către pictorul Zmeul din Roman. În toamna aceluiași an, pe data de 26 octombrie, biserica este resfințită de către un sobor de preoți și protopopul Gheorghe Bariz (delegat al Mitropoliei), din orașul Târgu Frumos, care între 1950 – 1968 a fost reședință de raion. Lucrările de pictură au început în 1980, sub păstorirea preotului Aioanei Ionică din jud. Neamț, fiind finalizate șapte ani mai târziu.
Până în anul 1994, biserica a servit drept lăcaș de cult și pentru creștinii din satul Forăști. În 1996 devine parohie, fiind numit preot Iftime Mihai, proaspăt absolvent de Teologie la Iași. Acesta a slujit până în anul 2000, când se va transfera la parohia Românești. În locul său a fost numit preot Maftei Mihai, fiind desfășurate o serie de lucrări pentru parohie (construirea casei parohiale și a unei case sociale, ridicarea mai multor troițe cu ajutorul enoriașilor), dar și pelerinaje și slujbe misionare.