Biserica Nașterea Maicii Domnului
Sat Pribești Vezi pe hartă
Sat Pribești Vezi pe hartă
Biserica Nașterea Maicii Domnului din satul Pribești a fost ctitorită în anul 1844 de către vornicul Lupu Balș și soția, Eufrosina, ca paraclis de curte, pe locul unei biserici cu hramul Sf. Nicolae, atestată în 1636 și reclădită în jur de 1765.
Zidită din cărămidă, pe fundații și soclu înalt de piatră, biserica are fațadele simplu decorate și ferestre rectangulare. Biserica are plan dreptunghiular cu absida altarului decroșată, semicirculara și turn – clopotniță pe pronaos. Lăcașul de cult a fost renovat între 1990-1991 și a fost pictat frescă de către pictorul Cosa Costica. Biserica este clasată în Lista Monumentelor Istorice cu codul VS-II-m-A-06870.01.