Biserica Sfântul Gheorghe
Comuna Românești Vezi pe hartă
Comuna Românești Vezi pe hartă
Construcția bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe, din satul Românești, a început în anul 1912, însă din lipsa fondurilor și a sosirii Primului Război Mondial, lucrările s-au oprit și au fost reluate abia în anul 1923. Aceasta a fost sfințită un an mai târziu. În scrierile vechi se atestă faptul că în secolul al XIV-lea a existat o biserică cu hramul Sfinții Atanasie și Chiril, însă alunecările de teren au dus la deteriorarea structurii de rezistență a acesteia.
Biserica actuală este construită din piatră cioplită (fundație) și cărămidă (ziduri), adusă din Italia și utilizată la acea vreme pentru haltele de gară. Biserica are formă de cruce, cu două turnuri în partea de apus. În interior, catapeteasma este adusă de la biserica Sf. Nicolae cel Sărac din Iași și este sculptată în lemn de tei și împodobită cu icoane vechi. Din cauza celor două războaie mondiale și a cutremurelor, biserica s-a deteriorat și a fost necesar un amplu proces de reparație.