Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România, întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul în anul 1659 în satul Schitu Hadâmbului, comuna Mironeasa (județul Iași).

Ansamblul Mănăstirii Hadâmbu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, cu cod LMI IS-II-a-A-04242 și este alcătuit din următoarele 3 obiective:

• Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – datând din perioada 1659, având codul IS-II-m-A-04242.01;
• Turnul de intrare – datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04242.02;
• Zidul de incintă – datând din secolul al XVII-lea, având codul IS-II-m-A-04242.03.

Mănăstirea Hadâmbu este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. Zidul de incintă are un plan dreptunghiular, fiind prevăzut la colțuri cu turnuri circulare, specifice construcțiilor cu funcții de apărare (cetăți) din acea vreme. Turnul de la intrare avea atât rol de turn de intrare, cât și de clopotniță.

Biserica mănăstirii, purtând hramul „Nașterea Maicii Domnului”, este de proporții reduse și prezintă un plan mixt, ea caracterizându-se prin diferite amenajări defensive. Ea este consolidată din piatră brută și are pereții cu chenare gotice.

Noua biserică se remarcă prin dimensiunile sale mari, fiind plasată în vârful Dealului Mare de unde domină împrejurimile. În demisolul bisericii s-a un paraclis, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, celebrat în fiecare an la 6 decembrie.

Un alt element component al ansamblul monahal de la Mănăstirea Hadâmbu este clădirea arhondaricului, proiectată de arhitectul Bogdan Negoiță, care se distinge prin proporțiile sale monumentale și prin aspectul său palatinal. Acoperișul a fost realizat de către meșteri din satul Oglinzi (județul Neamț), iar învelitorile clădirilor, din tablă de cupru, au fost executate de meșterul Ion Lică și de ucenicii săi din Târgu Neamț. Fiind de proporții foarte mari, arhondaricul dispune de un număr mare de locuri de cazare, având posibilitatea să adăpostească un număr de 500 pelerini.

Printre obiectele de cult renumite ale mănăstirii se distinge în mod deosebit prin densitatea sa picturală și prin atmosfera gravă pe care o degajă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, considerată ca fiind făcătoare de minuni. Această icoană a fost pictată în anul 1938 de către preotul romașcan Octavian Zmău și donată schitului de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit.

În anul 1960, schitul a fost închis, iar icoana nu a mai văzut lumina zilei timp de 32 de ani. După redeschiderea mănăstirii în anul 1992, icoana a fost găsită în fosta catapeteasmă a bisericii.

Ulterior, această icoană a fost ferecată în argint de către meșterul Ion Contfas din orașul Târgu Neamț. Coroanele Mântuitorului și Maicii Domnului sunt din aur, decorate cu pietre prețioase, rubine, safire și smaralde, acestea fiind donate de familia Constantin, Roxana și Elena Amariei din Piatra Neamț.

Din această icoană a izvorât mir în diferite ocazii. În duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima dată ochiul drept al Maicii Domnului a lăcrimat, apoi în anul 1993, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, din umărul drept au curs trei picături de mir. La 22 februarie 1995 a curs mir din mitră, mir care a stat la vedere aproape două săptămâni. După cum spun cei care frecventează regulat mănăstirea, de atunci curge mir aproape săptămânal. În ziua de 20 august 1995 a curs mir continuu, timp de circa 7 minute. În vara și toamna anului 1998, a curs mir atât din chipul lui Iisus, cât și din veșmintele Maicii Domnului. Pentru a o proteja de deteriorare, icoana a fost îmbrăcată în foiță de aur și s-a amplasat un paravan protector din sticlă.

De asemenea, și din Icoana Sfântului Ioan Botezătorul izvorâște mir. Această icoană a fost donată bisericii de către soții Gabriela și Sabin Drânceanu, odată cu instalarea unei noi catapetesme. Icoana a vărsat pentru prima dată mir de Bobotează, după slujba Sfintei Liturghii, în 6 ianuarie 1999, la ora 12. Apoi, acest lucru s-a repetat trei zile mai târziu, la 9 ianuarie.