Traseul – Comuna Bivolari
Lungime traseu: 29 km Centrul comunei Bivolari
Lungime traseu: 29 km Centrul comunei Bivolari
Traseul pleacă din centrul comunei Bivolari. Admirăm frumoasele case evreiești, un element de specificitate a locului, dar și biserica centrală din sat. Din satul Bivolari putem merge până la malul Prutului dacă avem mai mult timp liber sau putem să ne îndreptăm spre direcția Tabăra prin sat. Vom merge pe DN24C pret de aproximativ 2 km ca apoi să facem dreapta prin câmpurile de rapiță.
Aproape de malul Prutului vom merge prin pădurile de luncă, vom admira râul Prut și toată biodiversitatea sa, ca apoi să ajungem în islazul satului Tabăra. Vizităm cochetul sat Tabăra, revenim pe drumul DN24C în direcția Bivolari, ca apoi să mergem spre satul Buruienești.
Vom trece prin câmpurile Agricole ale comunei. De interes sunt întinderile de rapiță, ce ne vor străjui pe amble părți ale drumului.
Dacă mai avem putere facem un ocol, urcând pe vârful dealului până la Movila Hătmănesei. Din acest punct putem admira întinderile de câmpuri agricole ce ne înconjoară, iar de vom avea vizibilitate, putem să ne uităm la frații noștri de peste Prut. Revenim la traseul inițial, de aici mergem mai departe spre satul Bivolari unde se încheie traseul.
Fie la început, fie la final se poate vizita și cimitirul evreiesc.